Timpul e mai scurt, mai scurt cu fiecare zi, iar lista e mai
lunga, cu fiecare pas. Scazi orele de somn, orele de lene, orele de nimic... si
aduni nenumaratele ore in care trebuie sa faci ceva. Cu restante de ani de
zile, ajungi la a nu stiu cata lista - o noua pagina, plina, sufocanta. Umpli
rezervorul, apesi apasat pe acceleratie. Reusesti sa bifezi cateva lucruri, care
par insa nesemnificative in comparatie cu ce a mai ramas, iar sentimentul de satisfactie
este inlocuit usor cu nemultumirea, suma simpla a tuturor lucrurilor ramase.
Iti spui ca trebuie sa dormi, ca odihna va face pace si va
adauga niste greutate sa echilibreze balanta. Dar nu, somnul nu mai este somn,
e doar un timp de pregatire pentru ce a mai ramas. Nu te trezesti sa iti pui
linistit cafeaua, ci sa bei cafeaua. Nu savurezi linistea, nu stai cu tine, ci
faci o noua lista.
Din cand in cand, trebuie sa-l ucizi pe trebuie. Trebuie al
tuturor lucrurilor. Sa ramai cu “vreau” si “imi place”. Sa ramai cu nimicul
dulce al orelor “pierdute”. Am invatat
greu lectia asta si o uit de fiecare data. Pana cand ajung sa fiu coplesita de
un sentiment de insatisfactie, orice si oricat as face. Pana cand uit sa ma
bucur si raspund sec, cand mi se aminteste de ceva ce mi-am dorit mult si s-a
intamplat recent, “am si uitat”. Pentru ca e usor sa lasi ce nu ai facut sa
atarne mai greu.
Tu unde te lasi sa nu fii perfect, unde te lasi sa gresesti,
unde te lasi sa nu mai poti?
-E adevarat ca arabii sunt lenesi? (…)
-Nu suntem lenesi. Ne luam doar ragazul de a trai. Ceea ce
nu e cazul occidentalilor. Pentru ei, timpul inseamna bani. Pentru noi, timpul
nu are pret. Un pahar de ceai ajunge sa ne faca fericiti, pe cand pentru ei
nicio fericire nu e de ajuns.
Ceea ce ziua datoreaza noptii, Yasmina Khadra
