Dintr-o 1000 de papuci i-as alege…pe toti

In ultima perioada, din lipsa de timp si chef, am inlocuit magazinele clasice de pantofi, precum  Corso Como sau  Musette, Zara sau H&M, cu  incaltari frumoase, colorate si haioase, achizitionate online de la noua generatie de pantofari / designeri. Unde mai pui ca m-am saturat sa imi strecor piciorul in pantof ca o Cenusareasa si sa mor de durere la fiecare pas de balerina.

Daca acu vreo 3-4 ani,  auzeai doar de Coca Zaboloteanu (mai erau si altii, dar fie erau consacrati si la un alt nivel de pret, fie nu erau populari in presa), lucrurile s-au mai schimbat. In ceea ce o priveste pe Coca, ma intreb cand se va plictisi de interviurile cu aceeasi tema-medicul stomatolog care si-a urmat visul si a devenit designer- sau, mai bine zis, cand se vor satura jurnalistii de acest subiect, care nu prea mai este o stire...  Altfel, Coca ramane la fel de banala ca un stomatolog, face pantofi frumosi, dar cam aceiasi de cativa ani incoace.

Revenind, cred ca pot sa zic vreo 20 locuri unde se fac pantofi la comanda, chiar daca unele din acestea nu au intrat inca in lumea “fashion-istelor”.

Unul dintre locurile care imi place mie cel mai mult, si cu care voi si incepe, este hotstepper.ro, fostul Chou Chou. Eu mi-am gasit aici pantofii de nunta, rozalii, dintr-o piele vintage, care mi-a placut tare mult, si am mai incercat alte doua perechi. Sunt frumosi si comozi, dar inarmati-va cu rabdare - nu sunt specialisti in client service. Fie raspund la mail-uri cu intarziere, fie au magazinul inchis desi pe site scrie ca au program (desi ei zic ca s-a intamplat numai o data). Au si niste genti foarte misto, iar partea buna este ca poti sa iti personalizezi orice, sa fii ce culoare / culori vrei, din cap pana-n picioare.

De curand, mi-am comandat o pereche de cizme de la pantofica.ro. Am dat tot, circumferinta piciorului, a talpii, lungimea masurata nu stiu cum, tot ce mi-au cerut ei acolo (ca sunt foarte seriosi la treaba asta) si mi-a iesit o pereche de cizme de la care nu ma doare nimic, lucru mai rar pentru mine. Unde mai pui ca au si toc si ca nu sunt nici negre, ci albastre, asa cum imi plac mie si cum nu prea se gasesc in magazine.

Acum trebuie sa-mi amintesc un eveniment trist, cum pantofii mei de la pixieshoes.ro, roz deschis cu alb, numai buni de birou, cand trebuie sa ma imbrac mai serios, au ajuns fix la cosul de gunoi, din greaseala, la o curatenie generala. Desi nu au calopodul perfect (de la mult stat in picioare ma dureau rau talpile) si desi modelele nu sunt 100% pe gustul meu (sunt cam butucanoase), au si modele dragute, deci gata, v-am zis de ei, vedeti si voi daca va plac.

Despre passepartous.com ce sa va spun, s-au lansat abia anul trecut, am facut rost de o perece de mocasini de la ei cand inca nu erau pe piata si se pare ca le merge bine, sunt déjà la alte colectii, alte modele, alte distractii. Cand mi-am luat eu mocasinii mei roz (v-ati prins déjà ca am o obsesie cu roz-ul?), nu aveau pantofi cu toc si alte nebunii la vanzare, dar acum vad ca au o oferta variata.

Va mai povestesc de unii si ma opresc. Se numesc Cizme Piele (au pagina de Facebook https://www.facebook.com/cizme.piele), dar fac si pantofi si sandale si alte lucruri, nu doar cizme. Nu m-am incaltat pana acum de la ei, am pus ochii pe cateva perechi de balerini, dar astept sa vina primavara. Si am personane de incredere care mi-au spus ca sunt ok.

Nu ii mai insir si pe altii, dar sper sa ma gasesc ceva notabil in urmatoarea perioadaJ. Mi-ar placea sa vand si eu pantofi, dar nu stiu cu ce sa incep…

Bine, as putea sa vand si genti, si asta mi-ar placea, iar de curand am cunoscut o fata foarte draguta, care are un atelier intre Romana si Stirbei Voda, de unde am plecat cu doua genti, una mica-mica si una mare-mare. Am mancat si ciocolata si mi-a dat si ceai de menta, iar School-bag-ul roz verzui de la Oana a fost chiar mai bun decat ciocolata. Si cu asta vroiam sa inchei, ca ma tot intreaba lumea de ea, e de la Oana Lazar (3127 Bags - www.3127bags.webs.com) si nu, n-am dat o avere pe ea.

Care-i treaba cu raw?

Toata copilaria mea am evitat legumele si mult timp am devorat dulciuri in prostie, plus branza, lapte, peste si… cam atat. Ceea ce fac si acum (mai ales related to dulce si branza), doar ca obiceiurile mele alimentare au mai suferit cateva schimbari, ca asta e, asa se intampla cand inaintezi in varsta...

In ultimii ani, poate nu am adaugat prea multe reusite, dar in mod cert am mai adaugat cateva legume la lista de alimente pe care acum le consider nu doar mancabile / digerabile, ci chiar gustoase. Am inceput cu ardeiul (da, chiar nu mancam ardei), am continuat cu broccoli, conopida, mazare si tot felul de alte minunatii de care in trecut nu ma atingeam. Si mi-am dat seama ca e bine.

Ei bine, drumul de aici pana la raw e lung. Asa zic si eu, care nu ma vad avand o alimentatie cel putin 70% sanatoasa, ceea ce cred ca ar fi un procent rezonabil. Insa am ajuns sa cred ca o zi raw pe saptamana nu face rau nimanui, cel putin pentru mine e o varianta buna, pentru ca nu am acces decat la o cantina scumpa si cu mancare proasta. Si asa mai crestem si procentul lui sanatos in lupta cu nesanatos.

Oricum, prima si prima data am incercat raw nu la birou, ci acasa, cand mi-a venit ideea sa gatesc un cheesecake raw. Zis si facut…o saptamana am cautat ingrediente. Mi-am facut aprovizionarea cu caju, migdale, nuca de cocos, portocale, iar in restul timpului am cautat unt de cocos. As fi putut cu usurinta sa il comand de pe net, dar aveam nevoie de el repede, pentru ca pregateam surpriza pentru o ocazie speciala si cu o mare insemnatate simbolica. Toata idea mi-a venit de la doua zile de stat acasa, chiar dupa marea trecere in noul an, pe care le-am umplut cu portii consistente de sucuri de legume si fructe. Pentru ca  asa se intampla cand stai prea mult acasa, te apuca nebunia. Si tot documentandu-ma asupra calitatilor lor, pentru a ma convinge ca ma fac instant ingrozitor de sanatoasa, am dat si in nebunia raw.

Cheesecake-ul raw mi-a iesit bine, au mancat cativa oameni din el si inca mai era loc, pentru ca e foarte, foarte consistent. De aceea cred ca untul de cocos ar trebui inlocuit cu gelatina naturala, dupa reteta Oliviei Ster, pentru ca astfel devine un pic mai light, cat de light se poate la asa o cantitate de caju si migdale.

Apoi, am experimentat meniu raw la birou si mi-a placut si, chiar mai mult, mi-a tinut de foame de la pranz pana la sfarsitul zilei si nu am mai rontatit prostii pe la 5 seara, cand nevoia mea de glucide creste fara logica. Prima data am mancat supa de broccoli (cruda) si pizza raw (adica un aluat facut din migdale, sau caju si alte seminte, pictat cu legume si sos). Mi-au placut, in special supa, dar cel mai mult desertul, un tiramisu raw delicios. A doua oara am mancat supa de mazare, tot cruda, cea mai buna supa de mazare de pana acum, o salata si o branzica de caju, pentru care nu am avut destula paine (adica seminte deshidrate). Cel mai bun lucru a fost din nou desertul, un tort de ciocolata cu o crema de menta adevarata, verde de la mama natura. Mai multe detalii pe http://bucuriebunastarehrisca.blogspot.ro/, de unde ne-am comandat noi.

Deci cred ca mai incerc, pentru ca m-am simtit bine, iar putina mancare naturala nu strica nimanui, cel putin pana la vara, cand avem mai multe salate. Pana una alta, cred ca ma apuc de un cheesecake normal si simplu, ca mi s-a facut pofta de la scris, plus ca se face nemaipomenit de simplu, mult mai simplu decat cel raw.

Drumul catre rochia “perfecta”

Cateodata, miresele se decid ce rochie vor sa poarte abia dupa nunta...

Deci, daca aveti de gand sa treceti recent prin asta, s-ar putea sa va fie de ajutor o lista scurta pe care am facut-o, combinand mersul prin vreo doua magazine cu destul de multe ore petrecute pe website-uri.

Doua lucruri m-au ajutat sa-mi scurtez timpul si nervii: informatiile multe care se gasesc acum pe site-uri, miile de modele de rochii de pe Pinterest &Co, news feed-ul de pe Facebook, pe care poti sa il umpli cu multe informatii relevante daca dai like la paginile potrivite, precum si avalansa de designeri tineri care ne mai scapa de rochiile pline de volane si accesorii inutile, dar si de preturile mult prea piperate.Bineinteles, niciun lucru nu vine fara contraindicatii, mai ales in conditiile in care nu prea aveam idei despre ce vreau, dar compensam cu multele lucruri pe care stiam ca nu le vreau.

Nu-mi mai amintesc pe ce rochie am pus ochii prima cand a devenit cert ca trebuie sa imi caut una. Nu am avut niciodata imaginea rochiei perfecte. Cand nu surprindeam aceasta intamplare in viitorul apropiat imi placeau creatiile Vera Wang si glumeam ca nu ma marit pana cand nu voi avea o rochie semnata de ea. Nu verificasem preturile si, nefiind nici specialista in domeniu, le clasificasem de la sine ca fiind prea scumpe si, deci, si maritisul meu urma sa fie prea indepartat. Dupa ce lucrurile s-au aratat a fi altfel, dintr-un motiv sau altul, nu prea ma mai vedeam in rochiile umflate de la Vera, chiar daca pe podium-urile de moda sunt perfecte (apropo, cateva modele, probabil cele mai urate, se afla intr-un magazin multi brand din Cocor, poate si de acolo mi-a trecut iluzia).

Deci, Vera Wang n-a fost sa fie si nici nu prea se potriveste cu mine. Poate doar ma identificam eu prea mult cu modelele ei slabanoage si fara sani. Iar in afara de ea, am mai zarit niste rochii doar prin revistele de lifestyle, dar nu puteam sa le descriu, imi aminteam mai degraba ca nuntile aveau loc toamna, printre bostani si castraveti, iar ea avea o coronita de mere. Sau ca erau primavara si era plin de flori. Rochia se incadra perfect in peisaj, deci era perfecta, dar nu stiu cum era.

Cand e nunta ta, nu iti face nimeni decorul, nu iti arunca flori ca in pozele din reviste ca orica rahat sa arate bine plasat. Si nici nu iti aduce 20 de rochii perfecte din care sa iti alegi una. Asa ca misiunea e ceva mai dificila.

Am probat prima rochia la Agnes Toma, brand care ramane inca o optiune din punctul meu de vedere, desi personal nu prea mi se potriveste. Rochia era frumoasa, fiind si prima mi-a stat ceva timp gandul la ea, mai ales ca nu prea gaseam alte variante.Celelalte doua rochii, excluzand modelele oribile pe care m-a convins vanzatoarea sa le probez pe motiv ca mai simplu de atat nu se poate, au fost de la Rhea Costa, din prima colectie de rochii de mireasa - Bridalissima. Nu erau rele, dar una parea prea din doua bucati, materialul din partea de jos se cam electriza, iar sus avea o panza care parea cam ieftina. In plus, nici de model nu eram sigura. A doua mi-era cu vreo patru numere mai mari si mi-a fost greu sa imi dau seama cum e, altfel era simpla, pe corp, cu o singura maneca si usor evazata. Poate fi o optiune, depinde de stilul fiecaruia. Mama, care m-a vazut intr-o poza, mi-a zis ca e de pocaita si m-a convins. Mi se pare insa ca urmatoarele colectii sunt din ce in ce mai bune, deci daca ma intrebati pe mine, merita sa mergeti pana acolo.

Si inca un amanunt important. Dintre toate modele de prin magazine, modelele grecesti par cele mai la indemana atunci cand vrei o rochie de mireasa care sa nu epateze prin volum si zorzoane. In marea de rochii de prost gust, erau si pe lista mea scurta si lipsita de prea multe optiuni. Nu se potrivesc insa tuturor, iar multe dintre ele sunt accesorizate prost sau sunt facute din materiale sintetice.

Vizitele mele in magazine din mall s-au cam oprit aici. Adica a fost o singura oprire, in Cocor, unde e si Agnes Toma si unde gasesti si magazinul de rochii multi brand. In rest, am mai fost la ateliere si magazine exclusive, vreo 3-4.

Una dintre primele mele optiuni de rochii de mireasa era MLH si inca ar mai fi daca ar fi sa dau timpul inapoi. Am fost, am probat, rochiile chiar sunt superbe, mai frumoase decat in poze, iar materialele extrem de calitative. Avand in vedere alte uratenii la acelasi prêt, mai ales cand vine vorba de o rochie de mireasa, merita sa faci aceasta investitie. Problema a fost ca, de cand incepuse mie sa imi placa MLH pana in momentul in care m-am decis sa imi iau rochia, brandul a devenit din ce in ce mai cunoscut si, dupa cum ati vazut, rochiile se aseamana cam tare intre ele, cel putin in ceea ce priveste colectia de anul trecut, astfel ca diferenta dintre rochia mea de mireasa si rochia de seara pe care a purtat-o J. Lo sau nu mai stiu eu cine la un eveniment monden devenea cam mica. Daca adaugai alte accesorii la rochii, care in principal se rezumau la pietre pretioase, trebuia sa platesti in plus, considerabil, iar eu nu sunt o adepta a accesoriilor prea multe. Mi-au placut in schimb rochiile pe care le-am probat, desi cam toate imi erau mari si nu imi dadeam seama exact cum s-ar fi asezat. Imi place MLH in continuare, dar rochia de mireasa nu mi-am luat-o de acolo.

O mai descoperisem, tot pe vremea aia, pe Natalia Vasiliev, aleasa tot pe principiul simplitatii si al "criteriilor" pe care nu le indeplinea, mai degraba decat invers. Pozele de la ea de pe site sunt reusite si gasisem eu o rochie, simpla, cu un pic de dantela sus, care continua in jos mai pe langa corp, fara sa faca din mine un clopot. Am scris astfel multe mail-uri, rochia ba era, ba nu era la atelierul din Bucuresti, eu devenisem disperata ca nu mai ajung sa probez acea rochia banala, care in mintea mea ramasese singura optiune. Intr-un final am ajuns si la atelierul din Bucuresti, un apartament de pe la Eroilor, unde n-am avut ce sa fac, pentru ca nu imi mai placea nimic, asa ca m-am distrat proband pentru prima si ultima mea in viata rochii de printesa. Revenind, rochia pe care o vazusem eu pe Facebook nu era nicidecum atat de delicata precum parea, partea de sus nu avea dantela fina pe care mi-o imaginam eu si nici manicile pe care le vazusem (modelul fusese modificat), iar partea de jos nu era pe langa corp, ci era chiar de printesa (again, modelul fusese modificat). In fine, nu mi-a placut.

Parca in aceeasi zi, in disperare de cauza, am ajuns si la atelierul Veronicai Zaharia (Parlor), pe care o descoperisem tot pe Internet, cu cateva luni inainte, si parea un designer tanar si deschis la minte, nu prea celebra inca, deci ar fi putut sa faca treaba buna. Intre timp, Dana Rogoz s-a afisat la premiilo Gopo cu o rochie semnata de ea, deci partea cu nu prea celebru se spulberase. Cand am ajuns la ea la atelier, am gasit tocmai rochia pe care o purtase Dana si aproape m-am decis ca aceea va fi rochia mea de mireasa. A contribuit si faptul ca era marimea mea, ca era facuta din niste materiale superbe... Imi place stilul lejer al Veronicai si atentia la detalii, de aceea m-a si convins. Am mai probat doua rochii atunci, una de seara, alta de mireasa. Nu stiam exact ce vreau, deci mi-a fost greu sa ma hotarasc. Intr-un final, am facut o combinatie intre doua, care combinatie trebuia sa fie intr-un fel la inceput, dar a iesit in alt fel la sfarsit. Pe scurt, Veronica lucreaza minunat, dar dupa cum va puteti imagina nu veti fi cel mai important client al ei, iar daca va lipseste si timpul, cum mi-a lipsit mie, se poate ca ceea ce ati discutat initial sa sufere modificari, fara vreo rea intentie la mijloc. Eu am avut problema cu plisata versus closata. Eu mi-o imaginam closata, rochia a devenit plisata, iar din frica mea de a nu nu avea rochie de printesa mi-a luat ceva timp sa realizez ca varianta rezultata a fost, in cele din urma, cea mai buna. Alte mici detalii s-au rezolvat pe parcurs.

Mai sunt si alte variante care trebuie incercate. Un model de  rochie de mireasa de la PNK Casual (de unde mi-am ales rochia pentru cununia civila) poate fi varianata perfecta pentru o nunta relaxata, in aer liber. De asemenea, alti designeri mai  mult sau mai putin pe val (de la Diana Bobar la Ludmila Corlateanu) s-ar putea sa faca lucruri frumoase.

Dupa toata spovedania asta, merita sa va spun ca rochia mi-a placut, s-a potrivit cu decorul (mai ales cu cel de pe munte, la 0 grade), dar alte detalii le povestim, poate, altadataJ

Django

Cred ca trebuie sa incep prin a spune ca nu sunt fan Tarantino, ba chiar ca am digerat destul de greu galetile de vopsea rosie aruncate prin filmele lui. Prima data cand am vazut "Pulp Fiction" nu am fost nici extaziata si nici nu mi-a venit sa devorez Tarantino pe paine. L-am preferat oricand pe Almodovar si femeile lui isterice si nebune.

Am redescoperit "Pulp Fiction" prin Alex Leo Serban, spre sfarsitul unui curs, regretand ca nu m-am trezit mai devreme sa asist la tot. Am vizionat de cateva ori scena "Girl you'll be a women soon" din Pulp Fiction, de care Alex Leo Serban era absolut indragostit, si abia atunci Tarantino mi-a sugerat ca ar mai merita o sansa. Am uitat insa si am ramas in contiuare in urma cu filmele lui, dar acum le-as revedea cu alti ochi.

Si la "Django..." m-am uitat fara prea mari asteptari, dar povestea a fost interesanta si muzica, ca de obicei, buna. Realitatea reinterpretata, ironizata, este reusit redata prin povestea sclavului care se transforma in vanator de recopmense si porneste intr-o calatorie plina de peripetii al carui scop final nu este numai regasirea sotiei, ci si reinventarea sa. In ciuda faptului ca Tarantino nu are nicio legatura cu redarea istoriei, in ciuda faptului ca nu se vrea poate mai mult decat o parodie delicioasa, perspectiva sa poate fi foarte valida daca eliminam elementele distorsionate care recompun o pseudorealitate.

http://www.imdb.com/media/rm958180352/tt1853728?ref_=tt_ov_i