sâmbătă, 20 aprilie 2013

Culese de la targuri

Numai in ultima luna au fost cel putin patru targuri de haine prin Bucuresti (Fabulous Fashion & Vintage Fair, V for Vintage, Cloud No 9, Scissors Day). Cred ca cineva ar trebui sa scrie un articol despre cati bani fac targurile astea sau oamenii care merg la ele:).

Se pare ca sunt o rampa foarte buna de lansare pentru tinerii croitori, pantofari sau designeri (evit sa-i includ pe toti in aceeasi categorie, desi toti se pozitioneaza asa), precum si o rampa de vanzari pentru brand-uri populare, dar mai inaccesibile. 

Am mai fost la astfel de targuri cu un an sau doi in urma. Dintr-un motiv sau altul, intre timp nu am mai ajuns, astfel ca am vazut diferentele mult mai clar. Targurile nu se mai pozitioneaza atat de vintage, ba chiar rar mai gasesti vechituri prin ele, in schimb sunt o gramada de nume noi.  Toata lumea exploateaza acum ideea de cool, ba chiar isi mai coboara si preturile, in asteptarea fashionistelor care nu ravnesc doar dupa Versace, ci navigeaza pe Molecule-F (prezent la majoritatea targurilor de care vorbesc).

Pe scurt, gasesti o gramada de lucruri frumoase. Am mai facut niste descoperiri in zona de pantofi si genti si e  chiar o oportunitate buna sa vezi in fata ochilor lucruri pe care le stiai doar de pe site-uri si de care nu erai prea sigura. 

Simina Filat a venit cu niste modele de genti chiar frumoase, la fel si cei de la Atelierele Harniciei, astfel ca pe partea asta au fost de toate pentru toti: de la plicuri colorate la genti sac mari de plimbat in ele tot dulapul.

Plicuri & genti Simina Filat



Geanta sac Atelierele Harniciei


La un alt targ (Cloud No 9), Tom Florian e cap de afis, iar unele dintre gentile lui sunt chiar interesante. La fel si cele de la Bookleta, pentru cititoarele inversunate:). Ii tot urmaresc online, la acest targ nu am ajuns.

Geanta sac Tom Florian

Geanta Bookleta, preferata mea


Pe partea de pantofi, CinderellaStore m-a cam dezamagit. Par draguti in poze, desi nu uau, insa nu i-am simtit tocmai comozi.  In schimb, m-am bucurat foarte tare sa o vad pe Oana Vasiloiu  la The One Scissors Day (nu am poze de aici, mi s-a descarcat telefonul). A venit cu incaltari foarte frumoase, iti mai trebuia doar norocul sa-ti gasesti marimea (Oana nu face produse in serie, deci nu are toate marimile pentru aceeasi pereche de pantofi, iar la targ a venit cu vreo 20 de perechi). Mi-as fi cumparat acesti balerini superbi din imagine, din pacate nu imi veneau.



Mariana Marin si Diana Antohi au venit la V for Vintage cu niste bluze si rochii interesante. Mi-au mai placut si fetele de la Fe[Male], prezente la Scissors Day cu niste lucruri frumoase la preturi la jumatate. Super reduceri au avut si PNK, Depot 96, Nissa, Musette sau Stefanel.



La o plimbare prin oras, targurile de mai sus sunt un popas numai bun, in mod sigur o experienta mult mai placuta decat mall-urile. Si cred ca astfel de initiative vor fi din ce in ce mai dese.


sâmbătă, 13 aprilie 2013

Culturile chiar se ciocnesc

Filmul "Old Boy" mi s-a parut genial si reprezentativ pentru ce inseamna un film asiatic bun. Avea in spate o poveste bine inchegata,chiar daca ireala, precum si o tema puternica si foarte des intalnita in cultura asiatica (din ce am vazut pana acum), razbunarea. Dupa ce a stat 15 ani inchis, privat de lumina zilei, traind intr-o carcera ca micuta Amalia care a trait printre lupi, un barbat este eliberat si readus la viata "normala", nu pentru a i se da o noua sansa la evolutie, ci pentru a i se aplica un plan de razbunare gandit in cel mai mic detaliu si pentru a-si face din fiica sa, pe care acum nu o mai recunostea, amanta. Pentru ca legatura de sange a dat nastere unui devotament sinistru, unei relatii ciudate, care, apoi, cand a fost trecuta prin filtrul ratiunii, a devenit calea sigura spre nebunie.

Ei bine, Chan-wook Park revine dupa 10 ani de la "Old Boy" cu "Stoker, un film mult europenizat, care o are cap de afis pe Nicole Kidman, "Stoker". 

Ce e drept, nu am vazut pana la capat trilogia razbunarii, ci m-am oprit la "Old Boy", dar asteptarile mele erau destul de ridicate. Din scurta mea incursiune in acest alt fel de a gandi, de a prezenta lucrurile si de a face film, specific asiaticilor, ma asteptam la ceva asemanator, chiar si cu Nicole Kidman pe afis. Kim Ki-duk nu s-a dezis nici in "Pieta", nici in "Arirang". Daca ai vazut "Insula" sau "Primavara, vara, toamna, iarna", filmele lui consacrate, il puteai recunoaste usor si in cele mai noi, chiar daca ramaneai cu o mica dezamagire, ca atunci cand ai inceput cu cel mai bun roman al lui Dostoievski, iar celelalte care au urmat, chiar daca patrunzatoare, nu mai reuseau sa ajunga tot acolo. Pana la urma, nici cea mai buna ciocolata nu e la fel de buna a zecea oara cand o mananci.  

Altfel spus, "Insula" m-a socat. Era printre primele mele filme asiatice vazute, in timpul facultatii, alaturi de "2046" si "In the mood for love" (Kar Wai Wong). Totul parea extrem in "Insula': nivelul pana la care poate ajunge o obsesie, felul stoic de a trai orice durere ca si cum e ceva mult prea natural, limitele la care te impinge dragostea (desi cred ca acest cuvant inseamna total altceva cand vorbim de asiatici). Nu stiu acum cum as percepe filmul, probabil diferit, dar nu am avut curiozitatea sa incerc. M-am uitat insa cu interes la "Pieta", film in care unui recuperator de debite i se schima viata dupa ce ii este descoperit calcaiul lui Ahile, mai precis lipsa dragostei de mama pe care a resimtit-o intreaga viata, aceasta vulnerabilitate fiind folosita in scop de razbunare. Pentru ca asa-zisa mama mimeaza apropierea pentru a-si razbuna propriul ei copil. Umilinta, violenta, furia si, mai ales, razbunarea, isi gasesc compensare in darurie si nevoie, insa toate acestea raman la un nivel primar, nu sunt trecute prin filtrul interpretarii.

Razbunarea, orgoliul, datoria, par sa primeze in filmele asiatice, invingand usor autoconservarea si morala (asa cum o intelegem noi). Ce se intampla insa cand aceste teme sunt europenizate, dezbatute si psihanalizate si, mai mult, interpretate prin ochelarii nostri? Din punctul meu de vedere, iese un film fara nicio tema majora, fara nicio drama in final, fara nimic cu care ai putea sa rezonezi pana la capat.   

Cam asta s-a intamplat cu "Stoker". Daca te uiti la trailer, vezi un monolog al lui Nicole Kidman care dezbate motivatia intrinseca a oamenilor atunci cand fac un copil. Te duce un pic cu gandul la psihanaliza si alte lucruri specifice femeilor europene isterice. Apoi mai vezi niste capete taiate, niste legaturi incurcate, mama-unchi, fiica-unchi, si nu prea stii cum sa le iei. De altfel, violenta extrema este ubicua in filmele asiatice, dar nu se opreste acolo.

Tot filmul, care se intinde pe vreo doua ore, am asteptat sa vad care e ideea, furata fiind de imaginile expresive. Pentru ca filmul este presarat cu snapshot-uri uimitoare, la nivel de imagine fiind unul dintre cele mai bune pe care le-am vazut in ultima perioada. O pereche de pantofi la fiecare noua varsta, pana in momentul in care nu mai stii unde te duc picioarele (sau capul). O nebunie tinuta sub control, pana cand aceasta izbucneste, in momentul in care obiectul furii tale nu mai este o pasare rara. Un copil naiv si destept care devine o bruta in momentul in care tatal nu ii mai poate gestiona nebunia latenta, prea asemanatoare cu aceea a unchiului razbunator, iesit de la nebuni, care tese o intriga putin plauzibila. O mama frivola, fara niciun control, nici asupra ei, nici asupra celorlalti. Niste ganduri aruncate, care nu converg catre o idee majora, care sa le lege. Singura la care m-am putut gandi, este ca nu ai cum sa controlezi nebunia. Asta sa fie totul? Daca da, monologurile lui Nicole Kidman trebuiau sa fie putin diferite...



Morala: filmul asiatic nu are nevoie de analiza. Nebunia lor ramane in locul in care o traiesc. "Stoker" poate fi vazut :).  

PS: Am citit acum acest review din "The Guardian" si aceasta paralela cu Hitchcock, la care nu m-am gandit, dar paragraful de mai jos mi se pare elocvent.

Where Hitchcock's original injected a small drop of poison into picket-fence suburbia, Stoker stands proud as a full-blown gothic nightmare, replete with cadavers in the freezer and sexual ecstasy in the shower. I'm not convinced it hangs together; I'm not even sure it's good. But its wild undulations cast a definite spell.