luni, 6 mai 2013

Arome de Napoli


Cand ajungi in Napoli, nu poti sa eviti primul contact vizual din piata Garibaldi, presarata de gunoaie. Nici nu poti sa treci cu vederea traficul infernal, masinile si motocicletele care nu tin niciodata cont de culoarea semaforului. In Napoli mafia e treaza si asta sperie putin, mai ales daca te gasesti la colt de strada langa o cruce care marcheaza moartea unui copil de 16 ani. La fel, in Napoli, hotii de buzunare sunt ubicui si poarta, pentru multi alti turisti, numele de romani. “C’est peut etre un petite roumaine voleuse”, a fost gluma buna a unor turisti francezi care asteptau trenul catre Sorento in gara din Napoli. Ei amuzandu-se, noi siderati, dar apoi precauti la vocile unor romani mai dubiosi din tren.  Dar, cu toate aceste precautii, cand incepi sa cutreieri Napoli, descoperi stradute asimetrice si pline de farmec, piatete care iti amintesc de Roma sau mahalalele cu rufe la geam, asemanatoare celor din Porto. Sa nu uitam italienii expresivi pe care ii gasesti intamplator pe strada, indragostiti, razand, cantand sau certandu-se cu la fel de multa pasiune. Iar Napoli incepe sa aiba un gust bun, la fel de bun ca pizza Margheritta, cu busuioc din plin, sau ca o cafea autentica, plina de aroma. Asa ca, chiar daca Napoli nu e cel mai curat oras din lume, nici cel mai frumos la prima vedere, e foarte aromat.

Nu am avut stare de ruine, in pofida istoriei cu care e incarcat orasul grecesc cucerit apoi de romani, stapanit o perioada chiar si de spanioli. Am simtit istoria pe strazi, dar nu in muzee, pentru ca am vrut sa ne bucuram de albastru, soare si plimbari din plin. Asa ca am petrecut cele cinci zile de vacanta printre scutere, ape, stanci si strazi inguste. Am pornit din piata Garibaldi catre port, am facut un popas in mahala, printre rufe, magazine de colt si mici comercianti, ne-am ferit de scutere si am ajuns in piata Plebiscito. Apoi in port, ne-am plimbat pe langa castele si strazi mai largi. In timpul saptamanii, dimineata, cand nu e nici sezon de vacanta, portul e o gura de oxigen. Putina lume, terase inca goale, mai putine gunoaie, turisti aruncati ici si colo, localnici care isi gaseau loc de plaja dupa ziduri, pe pietre. Cafeaua e buna peste tot in Napoli, la orice colt de strada, asa ca despre asta nu ai de ce sa-ti faci griji. Poti sa te asezi oriunde si sa savurezi privelistea si gustul cafelei. Cat despre patiserii, le consider cu mult inferioare celor frantuzesti. Mai degraba incerci feluri nenumarate de biscuiti de la supermarket. Asta nu inseamna ca nu gasesti in Napoli si prajituri pline de savoare, cum sunt cele de la Gambrinus, unde le-ai incerca pe toate, sau pe coasta Amalfi, unde gasesti bunataturi in barulete mici, unde nici nu te astepti. Cel mai bun dulce din Italia ramane insa inghetata, iar in asta sunt experti. Chiar si atunci cand nu esti iubitor de inghetata, cum sunt eu, nu ai cum sa ajungi in Italia si sa nu incerci o gelata vera. Plimba-te in pietele din Napoli si descopera de la obiecte de artizanat inedite (mici Papi, corni ai abundentei / norocului) la paste colorate si prosciutto la colt de strada.





Napoli iti ofera deschidere catre o sumedenie de locuri de vizitat. Daca trebuie sa te rezumi la cinci zile, trebuie sa faci o selectie serioasa si ramai cu o mare parere de rau ca trebuie sa alegi must-see-urile in pofida locurilor mai putin turistice.

A doua zi, ne-am imbarcat catre Capri. Orice s-ar spune despre Capri, e un loc cu o priveliste superba, pe care nu trebuie sa o ratezi. Dupa ce iei funicularul din port si ajungi in piata centrala, porneste pe jos pe stradute. Treci de concept store-urile de lux de la inceput, asta daca nu esti vreun miliardar care are resedinta de vara in Napoli, si mergi in nestire.

Trecand de zona turistica,  poti sa te bucuri de mirosul puternic de flori, de vilele ingrijite acoperite cu verdeata, sa te opresti pe la golfuletele care ineaca stanci, sa mai iei o gura de aer si sa te uiti din nou catre marea puternic de albastra. Apoi sa continui sa urci. Am mers catre vila Jovis, locul unde imparatii romani aveau resedinta de vara si isi construiau strategiile privind fasii de pamant aruncate in mare. Asa ca, daca te intrebi vreodata ce le place imparatilor, mergi in Capri si afla ca le plac marea, soarele, stancile care cad in apa, castelele la inaltime, cu o priveliste superba, si mirosul de flori.







Dupa un Proseco baut la inaltime, ne-am indreptat cu autobuzul catre Anacapri. Spre disperarea barbatului, am insistat sa vedem Grota Azzuro, o mare lectie de turism, asta ca sa nu spun o mare teapa turistica. Ne-am asezat in pozitia romantica in barca, asa cum ne-a fost recomandat, si am purces, vreme de cinci minute, in grota albastra, pe zgomotul barcargiilor, care fredonau  "O sole mio" si repetau “extremely beautiful” de mult prea multe ori pentru cele cinci minute de invartit cu barca prin grota. Mai elocvent este filmuletul de mai jos, asta daca va conving, cand mergeti in Capri, toate ghidurile turistice care va trimit intr-acolo.


Apoi am pornit catre Faro, unde ne-au asteptat linistea si racoarea, loc numai bun sa faci un popas pe seara si sa admiri pentru a nu stiu cata oara marea.




Urmatoarea zi am dedicat-o Vezuviului, singurului Vulcan inca activ din Europa, care a ingropat Pompei si Herculane. In afara de craterul inca fumegand, de urmele lavei printre munti, poti sa vezi marea si insulele in departare si orasele distruse de lava, unde noi insa nu am mai ajuns.





Dar, daca ajungi in Napoli, pasteaza-ti macar doua-trei zile pentru Coasta Amalfi. Asta pentru ca sa nu ajungi sa bifezi doar locurile turistice, cum am facut noi, care am avut doar o zi la dispozitie pentru toata coasta.  Ne-am delectat insa cu unul dintre cele mai frumoase trasee din lume, asa cum il numesc toate ghidurile turistice, de data aceasta pe drept. Chiar daca pana ajungi in Sorento cu trenul te trec ceva fiori pe sira spinarii, traseul pe coasta Amalfi merita tot efortul. Stancile se revarsa in mare, autocarul claxoneaza, urmeaza curbe inguste de tot si senzatia ca poti sa cazi in gol in fiecare moment. Apoi te opresti in Positano, iei o gustare la Bar Internazzionale (preferatul meu), vezi casele colorate frumos construite pe stanca, cobori catre mare pe stradute, te opresti sa mirosi lamai, sapunuri de lamaie, lichior de lamaie si tot ce altceva poate fi facut din lamaie, admiri obiecte de artizanat din ceramica sau iti faci niste sandale pe loc. Apoi ajungi pe plaja, te frigi la picioare, te racoresti in apa si urci din nou cu lungi popasuri prin magazine. 














Pornesti din nou cu autocarul si te opresti pe unde ai timp. Adica, in cazul nostru, doar in Amalfi. In Amalfi ai parte de piete largi si frumoase, restaurante la tot pasul si gelaterii cu inghetate de toate felurile si super bune. Piata Duomo, care se afla la cinci minute de port, este un loc numai bun de baut un vin, mancat o gelata, poposit la o vorba. Apoi poti sa te plimbi in nestire.









Am mai admirat o data privelistea coastei Amalfi din autocar si am ajuns din nou in Sorento, unde ne-am mai plimbat doar vreme de jumatate de ora, apoi am luat-o din nou inspre Napoli.

Utima zi am dedicat-o plimbarii prin Napoli, am vizitat celebrul cimitir al necunoscutilor, devenit sit istoric, am mers pe via Toledo, am facut un popas la Gambrinus, unde am baut o cafea si am mancat o prajitura de ciocolata cu o crema delicoasa de portocale si am terminat ziua cu o pizza la Trianon, nu la Michelle, asa cum ne-am propus initial si unde era o coada imensa. Pizza pe care am mancat-o a fost insa foarte buna, asa ca am ramas cu un gust delicious de Napoli.










Daca iti propui sa ajungi in Napoli, pe Coasta Amalfi si pe insule, ia-ti macar sapte zile, si chiar si asa e putin. Partea frumoasa e ca in fiecare zi traiesti o alta poveste.