Sunt o baba (mama) comunista

Ultimul film al lui Stere Gulea nu spune simpla poveste a unei nostalgice a comunismului, aflata in contradictie cu lumea. Familia si relatia parinte-copil sunt cel putin la fel de intens dezbatute in film, astfel incat ai impresia ca titlul e doar o coincidenta care seteaza contextul.

Emilia, baba comunista autoproclamata, reia legaturile cu fostii ei colegi de uzina, iar universul ei comunist se clatina in discutiile cu ceilalti. De altfel, modul in care ea priveste perioada comunista este una naiva si limitata. Nu se gandeste la implicatiile sociale avute, ci strict la viata ei, la faptul ca sistemul i-a "dat un loc de munca la oras" si "o casa la bloc", care i-au permis sa-si creasca copilul. De aceea, intoarcerea Emiliei la tara, in final,  poate fi si un mod in care ea renunta la comunism, la fabrici si uzine, si se intorce acolo de unde a vrut sa fuga. Intrebarea ei simpla si sincera - "daca se gasesc usor lemne" - subliniaza fix fuga pe care a dus-o, de o viata asemanatoare cu cea a parintilor ei. La fel, fiica ei, Alice, cauta un destin diferit, in afara tarii, insa se confrunta cu lipsa unui loc de munca si cu un credit la banca, in conditiile in care tocmai urmeaza sa aiba  un copil. 

Desi titlul te trimite, poate, la un nou film despre comunism, este mai degraba o poveste despre familie si sacrificiu. Mi se pare o falsa problema, ridicata in criticile aduse filmului, ca este indreptatit in vreun fel comunismul asupra capitalismului. In fapt, nu se analizeaza princiipiile niciunui sistem, iar personajele din film nu sunt factori de decizie sau lideri de opinie, ci doar oameni simpli a caror privire naiva si ingusta depaseste rareori spatiul propriu. Oameni care ajung sa reinterpreteze, chiar si tardiv, lucrurile pe care le-au trait. Pelicula despre comunism care se filmeaza la ei in oras este insusi o cheie de interpretare, pentru ca Emilia nu are doar ocazia de a-si aminti, ci si de a reinterpreta acea perioada. 

Este adevarat ca filmul este marcat cu glume si aluzii la perioada comunista, dar multe din acestea mi se par doar de decor, iar scopul final al regizorului este cu totul altul. In film nu este vorba de a critica intr-un fel sau altul, ci tocmai de a arata intelegere. Iar regiozorul lasa suficiente momente de introspectie, cand camera se opreste pe chipul sugestiv al Luminiteti Gheorghiu.

Stere Gulea o face pe Emilia umana, calda si devotata, iar Luminita Gheorghiu o interpreteaza cu desavarsire, alaturi de Marian Ralea, caruia mi se pare ca i se potrivesete rolul bonom din film ca o manusa. Pentru ca tot am vazut comparatii intre film si carte, tocmai mi-am luat romanul lui Dan Lungu sa trag concluziile singura. "Sunt o baba comunista" merita vazut, desi nu va asteptati sa va faca sa radeti cu lacrimi, rasul doar va poate stapani lacrimile.

Lefkada cea albastra

Pana in acest an am evitat o vacanta in Grecia, pentru ca nu sunt o mare amatoare de soare si asociam Grecia cu un sezlong. Am ajuns in Lefkada intamplator. Am tras-o la sorti, intr-o competitie pe ultima suta de metri, in care intrase cu Skiathos. Mi s-a parut mai putin cunoscuta, dar am aflat, apoi, ca anul acesta a devenit foarte populara. Cert e ca era destul de plina de turisti, insa nu sufocanta.

Si uite asa am aflat ca zeii si zeitele sunt un mit, dar apa albastra si spumoasa din care s-au nascut si stancile pe care se perindau chiar exista. Trecand de la metafore la fapte, am poposit in Lefkas, capitala insulei. Un orasel cochet, colorat si plin de viata, care poate fi un foarte bun punct de plecare catre alte locuri din insula, insa nu cea mai fericita alegere daca vrei o plaja aproape. 

Cele mai apropiate plaje de Lefkas le gasesti fie la Agios Ioannes, la 10 minute, fie la Nidri, la 30 de minute de Lefkada. Gasesti in toate ghidurile recomandari pentru Agios Ioannes, dar de fapt e doar o fasie de pamant, mai lina decat altele din Lefkada, dar la fel de plina de pietre. Nu m-a impresionat, insa am mancat acolo cei mai buni ardei cu branza. Iar in apropiere am gasit plaja Mily, unde bate vantul atat de tare incat nici nu mai simti caldura de afara. Aici e si paradisul amatorilor de sporturi pe apa, ceea ce te face sa crezi ca esti intr-o poveste cu zmee colorate. 

Nidri e locul perfect de stat sub copac, cu marea langa tine, e punctul de plecare pentru toate croazierele de pe insula si tot aici gasesti o cascada racoritoare, la 30-40 de minute de mers pe jos. In drum spre cascada e necesara o masa plina de carne la un restaurant grecesc autentic de pe traseu. Iar daca nu esti amator de carne, poti incerca o feta prajita cu miere care, oricat de ciudat ar suna, este absolut delicioasa.   

Cele mai spectaculoase plaje ale Lefkadei, Egremini si Porto Katsiki, isi merita blazoanele. Stancile rosiatice si apa albastra si involburata chiar fac o pereche minunata. Sunt insa si pline de turisti, mai ales Porto Katsiki. Egremini e mai putin aglomerata pentru ca, daca nu vrei sa cobori si sa urci 350 de trepte, nu poti ajunge pe ea decat cu vaporul. Asa ca, la Egremini ii gasesti pe cei mai putini, sportivi si curajosi, asta pana in momentul in care vasele de croaziere vin si descarca turistii precum cartofii pe plaja, pentru o baie grabita de o ora. Am luat si noi o astfel de croaziera si vezi toate locurile pe fuga. E mai frumos sa urci si sa cobori trepte si sa savurezi locuri pe indelete. 

Cea mai frumoasa plaja am gasit-o in Agios Nikitas - Mylos. La Mylos ajungi urcand si coborand vreme de vreo 30 de minute. Gasesti o plaja fara taverne, fara umbrele, cu pete de umbra doar sub stanci si cu valuri care te izbesc si fac spuma. Nu ai confort turistic, poti sta doar pe pietre si ar fi bine sa ai cel putin apa la tine, daca nu si umbrela. La drumul la intoarcere e musai sa te opresti la Poseidon, unde mananci foarte bine, de la musaka la legume facute intr-o sumedenie de feluri, toate foarte bune. De la Agios Nikitas ajungi destul de usor si la Kalamitzi, unde poti sa vezi combinatia de pini, stanci si ape de la inaltime, foarte frumoasa pe inserat. 

Daca mai adaugi la lista de mai sus o vizita in Vasiliki, cu taverne la tot pasul si case albe albastrui, plaja Gialos, unde am prins cea mai frumoasa priveliste de apus, si cateva orasele din interiorul insulei, ai parcurs Lefkada in lung si lat, lucru pe care poti sa-l faci intr-o zi-doua cu masina. Distantele nu sunt mari, dar sunt multe locuri in care e frumos sa poposesti, cel putin la o cafea sau la un iaurt inghetat-desertul meu preferat din Grecia. 

In interiorul insulei, la inaltime, gasesti orasele rasfirate, autentice, in care m-am simtit ca in verile petrecute la tara la bunici. Pana la Vafkeri drumul e intortocheat si frumos (urci cam pana la 1000 de metri). In Karia vezi greci stand la vorba si juncand table inainte sa se faca ora pranzului si mai gasesti tesaturi de tot felul. Oraselele de pe langa Karia, micute si tapate cu piatra, sunt numai bune de baut inca o cafea, nu mai stiu la ce numar am ajuns...

M-am cam indragostit de Lefkada, iar o data cu ea a inceput sa-mi placa Grecia. Mi s-a facut dor de ea si de zeii ei de pretutindeni, dar mai ales de niste ardei copti cu branza.