Dar lipsa de talent nu trebuie sa ne opreasca sa scriem. Atat timp cat nu avem veleitati de poeti, poezia e o joaca, jocul e o poezie. Si daca vreodata ai scris un vers, inseamna ca sufletul tau ti-a cerut asta.
Cred ca o singura poezie mi-a ramas draga si ma mai gandesc din cand in cand la ea, de fapt la vreo doua trei vorbe din ea, care nu ar avea insa o logica daca ar fi trunchiate...
De flori de primăvară
Te închideam în palme moi
cu gând să te păstrez în mine,
mă deschideam într-un şuvoi
de gânduri prea străine.
Nu neg, era venin latent
într-o arteră neagră
din alte dăţi, în alte zări –
nu poate să-nţeleagă –
Te-am otrăvit?
Îmi pare rău...
De ce-ai murit, iubitul meu?
De flori de primăvară...
Îmi răsădeai din când în când
în piele albă trandafiri,
mă sărutai pe lângă gât,
te-ncolăceai subit.
Erai în mine, atât mai ştiu
când rădăcinile prea crude
m-au omărât, iubitul meu...
De ce-ai murit? mă-ntrebi mereu
De flori de primăvară...
când nu am mai avut ce da,
când nu am mai avut ce strânge
noi ne-am privit
şi-n ritmuri reci
ne-am diluat în alte zeci
de flori de primăvară
